Legislația României în forma consolidatăUltima actualizare: 30.10.2026
LexAppLegile mele
Decizie · Curtea Constituţională

Decizia nr. 736/2014

Decizie nr. 736 din 16 decembrie 2014 · Monitorul Oficial nr. 123 din 17 februarie 2015

În vigoare
Fișa actului: toate modificările, deciziile CCR și actele de aplicare →

Pe scurt

Curtea Constituțională a decis că regula din vechiul Cod de procedură penală este constituțională. Dacă procurorul nu răspunde în 20 de zile la plângerea persoanei vătămate, aceasta are 20 de zile de la expirarea acelui termen ca să se adreseze instanței. Nerespectarea acestui termen atrage decăderea, adică pierderea dreptului de a mai contesta soluția procurorului.

Cui se aplică: Persoanelor vătămate care au făcut plângere împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale, în cauzele aflate pe vechiul Cod de procedură penală din 1968.

De reținut

Întrebări frecvente

Procurorul nu mi-a răspuns la plângere în 20 de zile. Mai pot merge la instanță?

Da. Termenul de 20 de zile pentru a te adresa judecătorului curge de la data expirării celor 20 de zile în care procurorul ar fi trebuit să soluționeze plângerea. (art. 278^1 alin. 2)

Ce pățesc dacă nu respect termenul de 20 de zile pentru plângerea la instanță?

Intervine decăderea: pierzi dreptul de a mai contesta în fața instanței soluția de netrimitere în judecată dată de procuror. (art. 278^1 alin. 2)

Pot fi sancționat pentru că procurorul a întârziat?

Nu. Curtea a arătat că legea îți dă un termen nou tocmai ca întârzierea procurorului să nu te pună în situația de a aștepta fără termen un răspuns. (art. 278^1 alin. 2)

Explicație după textul în vigoare, afișat mai jos. Cum scriem explicațiile

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968    Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Toni Greblă - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Tudorel Toader - judecător    Oana Cristina Puică - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Sorin Graţianu în Dosarul nr. 36.861/301/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 421D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.392/2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 36.861/301/2013, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968. Excepţia a fost ridicată de Sorin Graţianu cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi egalitatea în drepturi, întrucât, în cazul în care procurorul ierarhic superior nu soluţionează plângerea în termen de 20 de zile, persoana vătămată este ţinută, sub sancţiunea decăderii, să se adreseze instanţei în termen de 20 de zile de la expirarea termenului iniţial de soluţionare a plângerii de către procurorul ierarhic superior. Astfel, persoana vătămată este sancţionată pentru culpa procurorului ierarhic superior, în condiţiile în care textul de lege criticat nu prevede nicio sancţiune pentru acesta din urmă.6. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt conforme cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 718/2012, nr. 514/2013 şi nr. 24/2014.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, cod care a fost abrogat la 1 februarie 2014 prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, dispoziţiile de lege criticate, deşi abrogate la momentul pronunţării Curţii, sunt supuse controlului de constituţionalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză. Dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, şi au următorul cuprins: "În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile."12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 51 alin. (4) privind obligaţia autorităţilor publice de a răspunde la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii şi ale art. 52 alin. (1) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 901 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 29 octombrie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, reţinând că acestea conţin norme de procedură judiciară, pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiţie în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală. Curtea a statuat că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia, prin stabilirea termenelor în care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor de netrimitere în judecată, se încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că autorităţile judiciare la care se referă dispoziţiile de lege criticate sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele şi principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a normelor constituţionale ce consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenţei termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală sau întârzierile în soluţionarea plângerilor adresate acestora, la care fac referire autorii excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii acestora, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional.14. De asemenea, prin Decizia nr. 1.392 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, statuând că faptul că prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277 nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin această reglementare legiuitorul a urmărit să dea eficienţă dreptului de acces liber la justiţie, sens în care partea, neprimind vreun răspuns în termenul prevăzut de lege, se poate adresa judecătorului cu plângere împotriva soluţiei de netrimitere. În plus, nu poate fi primită teza potrivit căreia justiţiabilul nu poate cunoaşte momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alineatul 2 a statuat univoc acest lucru. În sfârşit, prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, să nu se tergiverseze în mod nejustificat soluţionarea unei cauze penale, aşa încât o eventuală nerespectare a dispoziţiilor legale potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire să nu se transforme într-o sancţiune pentru justiţiabil, care, într-o atare situaţie, este obligat să aştepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa.15. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 718 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 14 august 2012, şi Decizia nr. 514 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 22 ianuarie 2014.16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorin Graţianu în Dosarul nr. 36.861/301/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică-----