Decizia nr. 68/1998

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilăIoan Muraru - preşedinteCostica Bulai - judecătorViorel Mihai Ciobanu - judecătorMihai Constantinescu - judecătorNicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorVictor Dan Zlatescu - judecătorPaula C. Pantea - procurorCarmen Daniela Manea - magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată Stratilescu Dumitra şi de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie în Dosarul nr. 70/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 14 aprilie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi a uneia dintre părţi, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 16 aprilie 1998.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 30 ianuarie 1998, pronunţată în Dosarul nr. 70/1996, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Stratilescu Dumitra şi de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.Stratilescu Dumitra nu a precizat dispoziţiile constituţionale care ar fi afectate prin textul atacat, dar, într-un memoriu separat, apreciază ca acesta este neconstitutional, întrucât, pe de o parte, încalcă principiul stabilitatii raporturilor juridice şi al autorităţii lucrului judecat, iar pe de altă parte, creează, indirect, o cale de atac neprevăzută de lege şi aflată la indemana discretionara a părţii. În dezvoltarea acestor idei se arata ca, potrivit art. 330 din Codul de procedură civilă, numai procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie poate exercita recursul în anulare, dar aceasta dispoziţie este fără limita extinsă prin posibilitatea oricărei părţi de a cere, chiar fără sa motiveze, continuarea judecaţii în cazul retragerii recursului de către titular şi când obiectul judecaţii a dispărut.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie apreciază ca dispoziţiile atacate contravin art. 128 şi 130 din Constituţie. Se susţine ca, din moment ce declararea recursului în anulare constituie, în acord cu art. 130 din Constituţie, o prerogativa ce aparţine exclusiv procurorului general, ca reprezentant al Ministerului Public, este firesc ca retragerea acestei cai extraordinare de atac de către initiatorul ei, conform art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, sa reprezinte un exerciţiu al aceloraşi atribuţii, la indemana aceluiaşi subiect calificat, cu efect de stingere a litigiului respectiv. Prevederea atacată este neconstitutionala, deoarece transfera în competenţa părţilor litigante atribuţii care, potrivit art. 130 din Constituţie, constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public şi se exercită prin procurorii constituiţi în parchete, incalcandu-se astfel ordinea de drept.Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care a solicitat continuarea judecaţii după retragerea recursului în anulare, a opinat pentru trimiterea dosarului la Curtea Constituţională spre a hotărî cu privire la excepţia invocată, iar intervenienţii în favoarea consiliului au solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată şi judecarea recursului în anulare, datorită faptului ca asupra constituţionalităţii art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă Curtea Constituţională s-a pronunţat.În opinia instanţei, excepţia nu este intemeiata, textul atacat fiind constituţional. Instanţa apreciază însă ca sesizarea Curţii Constituţionale se impune, deoarece soluţionarea excepţiei este determinanta pentru cauza, iar Curtea, în privinta constituţionalităţii tezei a doua din art. 330^4 din Codul de procedură civilă, nu şi-a spus cuvântul printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial al României.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere asupra excepţiei preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, Curtea Constituţională a constatat ca dispoziţiile art. 330^4 sunt constituţionale. În consecinţa, excepţia ar urma să fie respinsă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţilor prezente şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate şi a fost legal investită cu respectarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată.Potrivit art. 330^4 din Codul de procedură civilă, "până la închiderea dezbaterilor, procurorul general îşi poate retrage, motivat, recursul în anulare. În acest caz, părţile din proces pot cere continuarea judecaţii".Acest text a fost atacat integral, de mai multe ori, prin excepţia de neconstituţionalitate, Curtea pronunţându-se, pentru prima oara, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, în sensul că dispoziţiile sale sunt constituţionale. Cu ocazia dezbaterilor în cadrul cărora s-a pronunţat aceasta decizie, s-a renunţat la excepţia privind art. 330^4 din Codul de procedură civilă, dar Curtea Constituţională nu a luat act de aceasta renunţare, retinand ca excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile legii fundamentale, precum şi ca soluţia asupra excepţiei este de interes general, astfel ca ea nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o şi nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunţării exprese la soluţionarea ei. Asa fiind, în considerentele deciziei menţionate se precizează ca "Art. 330^4 din Codul de procedură civilă arata condiţiile în care procurorul general îşi poate retrage recursul în anulare şi consacra, totodată, dreptul părţilor din proces de a stărui pentru continuarea judecaţii. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusă în discuţie nici o situaţie conflictuala cu dispoziţiile Constituţiei". Decizia nu a fost atacată cu recurs în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 330^4, astfel ca ea a rămas definitivă.Rezultă asadar ca susţinerea Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă din încheierea de sesizare, în sensul că nu s-ar cunoaşte punctul de vedere al Curţii Constituţionale în legătură cu prevederile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, nu este fondată.Faptul ca întregul text a fost declarat constituţional nu împiedica însă părţile, în alte cauze, sa invoce excepţia de neconstituţionalitate a aceluiaşi text, Curtea urmând sa examineze dacă au intervenit elemente noi care să facă necesară reconsiderarea soluţiei sale. Până în prezent, astfel cum rezultă şi din punctul de vedere al Guvernului, Curtea Constituţională, în numeroase decizii, a menţinut soluţia de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^4 din Codul de procedură civilă.În Dosarul nr. 70/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă Stratilescu Dumitra a mai invocat o excepţie de neconstituţionalitate, dar ea s-a referit la art. 310, 330^1 şi 330^2 din Codul de procedură civilă, excepţie respinsă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 31 din 18 februarie 1997, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 173 din 4 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997, astfel ca putea ridica în faţa Curţii Supreme de Justiţie excepţia de neconstituţionalitate vizând, de această dată, prevederile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă. Desigur, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, acelaşi drept îl are şi procurorul.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie invoca, în primul rând, încălcarea prevederilor art. 128 din Constituţie, dar nu arata în ce consta aceasta încălcare. Potrivit acestui text, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Dispoziţia constituţională da deci legiuitorului dreptul de a stabili condiţiile de exercitare a căilor de atac şi cu privire la recursul în anulare, art. 330 şi 330^1 din Codul de procedură civilă stabilind cine îl poate exercita, care este instanţa competenţa, pentru ce motive şi în ce termen se poate exercita. Celelalte texte care se ocupa de recursul în anulare, respectiv art. 330^2, 330^3 şi art. 330^4 din acelaşi cod, privesc judecata recursului în anulare, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege". Rezultă, fără dubiu, ca textele care reglementează recursul în anulare, inclusiv art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, sunt elaborate în conformitate cu art. 125 şi 128 din Constituţie şi nu contravin acestora. Faptul ca o cale de atac, care se poate exercita numai de către procurorul general, este continuată, în caz de renunţare a acestuia, la cererea uneia dintre părţi nu încalcă aceste prevederi constituţionale. Rezultă deci că nu este vorba de o problemă de constituţionalitate, ci de o opţiune legislativă ce nu poate fi cenzurata de către Curtea Constituţională.Cat priveşte încălcarea art. 130 din Constituţie, este de observat ca acest text stabileşte la alin. (1) ca "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", iar la alin. (2), ca "Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii".Sesizarea apreciază ca acest text constituţional ar fi încălcat prin dispoziţia legală atacată, deoarece ar transfera în competenţa părţilor din proces atribuţii care, potrivit art. 130 din Constituţie, constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public.Textul din legea fundamentală are în vedere participarea Ministerului Public la activitatea judiciară, fără a distinge deci atât în procesele penale, cat şi în cele civile. Este însă de notorietate faptul ca rolul procurorului în cele doua genuri de procese diferă cantitativ şi calitativ, apărarea interesului public general fiind mai pregnanta în cadrul procesului penal, care este guvernat, între altele, de principiul oficialitatii. Procesul civil este un proces al intereselor private, guvernat de principiul disponibilităţii, în care pot exista desigur şi aspecte care să intereseze întreaga societate, şi tocmai de aceea, în limitele şi în condiţiile stabilite de lege, procurorul poate porni procesul civil, poate participa la judecata acestuia, poate exercita căile de atac şi poate cere punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti. Este însă excesiv a se susţine ca apărarea ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public. Pe de o parte, instanţa judecătorească, aplicând legea, veghează la apărarea ordinii de drept, iar pe de altă parte, părţile, în litigiile civile, îşi apara, în primul rând ele, drepturile şi libertăţile.Asa fiind, art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă nu transfera nici o competenţa a Ministerului Public părţilor litigante. Recursul în anulare se poate exercita exclusiv de către procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, în cazul în care instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti ori când s-au săvârşit infracţiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunţată. Aceste motive pot fi invocate atât de către părţi, cat şi de procuror, prin intermediul recursului (art. 304 pct. 4 din Codul de procedură civilă), respectiv al revizuirii (art. 322 pct. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă). Este vorba desigur de apărarea unor interese generale, dar, în acelaşi timp, şi de interesele private ale părţilor. Dacă însă nici procurorul şi nici părţile interesate nu au formulat aceste motive prin căile de atac puse la indemana lor fie pentru că nu le cunoşteau, fie din neglijenţa, interesul general al respectării legii a determinat introducerea în Codul de procedură civilă a recursului în anulare, dându-se posibilitatea procurorului general sa ceara desfiinţarea hotărârilor irevocabile care conţin astfel de greşeli. Aceasta nu înseamnă însă ca procesul civil, de drept privat, a devenit exclusiv un proces de interes public. Din moment ce hotărârea de admitere a recursului în anulare produce efecte asupra hotărârii atacate şi asupra părţilor din litigiu, este firesc ca ele sa participe la judecata şi, în considerarea intereselor lor, sa sprijine ori sa combata recursul în anulare, respectiv sa ceara continuarea judecaţii în cazul în care procurorul general şi-l retrage motivat. Aceasta nu înseamnă însă ca se creează o alta cale de atac, care nu ar fi prevăzută de lege. Este vorba de aceeaşi cale de atac şi de aceleaşi motive prevăzute de lege, asupra cărora se va pronunţa instanţa competenţa.Situaţia este diferita în cazul recursului în interesul legii, când procurorul general urmăreşte să obţină o hotărâre menita să asigure aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti şi care se pronunţa numai în interesul legii, fără să aibă efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi asupra situaţiei părţilor din acele procese. În cazul recursului în interesul legii, totul este de ordine publică şi de interes general, iar părţile din procesele examinate nici nu intervin în aceasta activitate, nefiind citate.Curtea Constituţională, prin deciziile nr. 96/1996 şi nr. 339/1997, a reţinut ca ministrul justiţiei, sub a cărui autoritate îşi desfăşoară activitatea procurorii, este reprezentant al executivului şi a apreciat ca din prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie rezultă, fără dubiu, o legătură a Ministerului Public cu puterea executivă, care este determinata de faptul ca aceasta din urma reprezintă interesele societăţii în mod permanent şi continuu, iar Ministerul Public, potrivit art. 130 alin. (1) din Constituţie, reprezintă şi el, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Rezultă totuşi ca interesul general, pe care-l reprezintă procurorul general, poate să difere de interesul părţii litigante, or, fiind într-un proces civil, nu poate fi neglijat nici acest din urma interes, ceea ce se poate realiza numai prin continuarea judecaţii recursului în anulare, desigur cu participarea şi cu concluziile procurorului, astfel cum prevede art. 330^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, continuarea judecaţii la cererea părţii nu înseamnă şi admiterea recursului în anulare, deoarece numai Curtea Suprema de Justiţie va aprecia, prin hotărârea sa, dacă motivul invocat este întemeiat sau nu.În concluzie, posibilitatea părţii interesate de a cere continuarea judecării recursului în anulare, în cazul în care procurorul general l-a retras, nu contravine nici unei prevederi constituţionale sau legale, deoarece art. 128 şi 130 din Constituţie nu sunt afectate.Deoarece motivele invocate în susţinerea excepţiilor de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute, iar faţă de deciziile anterioare prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra art. 330^4 din Codul de procedură civilă nu au intervenit elemente noi care să facă necesară reconsiderarea soluţiilor, urmează ca excepţia invocată să fie respinsă.Faţa de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Stratilescu Dumitra şi de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie în Dosarul nr. 70/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 aprilie 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent,Carmen Daniela Manea--------------

Pe scurt

De reținut

Întrebări frecvente